Cursa Google Maps de a deveni un serviciu omniprezent și multifuncțional într-un număr cât mai mare de domenii, de la transport, la livrarea de mâncare, continuă cu intrarea pe zona de plăți a serviciilor de transport și parcare.
BCR a instalat sisteme de plată contactless în mijloacele de transport în comun în 15 orașe plus Bucureștiul, acoperind aproape o treime din populația activă a României, spune Dana Dima, vicepreședinte de retail al BCR, în cadrul videoconferinței Profit.ro – Visa pe tema transformării digitale în administrația publică. Dima spune că e nevoie de o soluție completă, care să includă plata parcării, transportul intra și inter-județean și chiar pe cel feroviar.
România a ajuns la 15 orașe în care transportul în comun poate fi plătit direct cu cardul sau cu telefonul și vor urma încă trei orașe unde noile sisteme vor fi implementate. Experiența de plată este similară cu cea a marilor aglomerări urbane precum New York, Londra, Paris sau Milano, spune Elena Ungureanu, country manager al VISA România.
Capitala ar putea introduce în curând plata cu cardul în mijloacele de transport în comun, a declarat Cătălin Crețu, director general Visa pentru România, Croația, Malta și Slovenia, citat de Agerpres.